Direct la continut

Maternologia


Nasterea naturala

„Un moment de cotitură în istoria omenirii”
Informare privind procesul hormonal care se manifestă în timpul naşterii şi de care orice femeie ar trebui să ştie înainte de a naşte!

Între 22 şi 24 septembrie 2009, doctorul Michel Odent a susţinut, la Bucureşti, o conferinţă cu temă „Naşterea naturală: un moment de cotitură în istoria omenirii”.
Considerăm important să prezentăm aici liniile directoare ale tezei sale, deoarece experienţa lui îndelungată l-a determinat ca, în final sau mai bine zis în urma unui parcurs sinuos, să recomande naşterea care favorizează cel mai mult venirea pe lume a bebeluşului în condiţiile impuse de naşterea psihică al cărei promotor este doctorul Delassus.
Michel Odent este cercetător, un om curios şi cu un fin spirit de observaţie. Începe cu activitatea de chirurg, hotărât să le ajute pe femei să nu sufere, nu cunoaşte naşterea decât din perspectiva operaţiei cezariene, dar spiritul său de observaţie îi va arăta că această metodă o desparte pe mamă de copil. Astfel îşi dă rapid seama că oamenii de ştiinţă ştiu extrem de puţine despre fiziologia hormonală a naşterii.
Teza lui centrală este următoarea: femeia care naşte este prinsă într-un proces foarte simplu, inteligenţa acestuia regăsindu-se în adâncul fiinţei ei. Din nefericire, ea nu ştie, deci, nimic în general despre asta. Când totul merge bine, după începerea travaliului, parturienta intră într-o stare de conştienţă modificată aparte, care poate să o ajute să traverseze acest eveniment cât mai bine cu putinţă. Această stare se caracterizează printr-o supra-activitate a structurilor sale corticale primitive care acţionează, în special, prin intermediul unui număr de hormoni şi printr-o stare de veghe la nivelul emisferei stângi a creierului, responsabilă cu raţionamentul logic, limbajul şi calculul. Aceste structuri, cele mai vechi ale creierului, sediul pulsiunilor vitale, sunt deosebit de active în timpul naşterii; sunt tocmai acelea care s-au constituit la începutul propriei ei vieţi fetale. Permiţând acestei părţi din ea însăşi să o conducă, femeia care naşte intră în rezonanţă cu propria ei viaţă embrionară. Ceea ce o apropie de viitorul ei nou-născut.
Supra-activitatea celei mai vechi părţi a creierului reprezintă un proces foarte complex şi fragil, care poate fi pertubat, chiar întrerupt, dacă nu sunt întrunite nişte condiţii minime. Spre exemplu, dacă, în momentul în care se află în această stare de conştienţă care marchează începutul organizării sistemului hormonal, i se cere o informaţie, emisfera stângă a creierului se repune imediat în acţiune. Apoi, dacă se pune în mişcare mecanica medicală, există riscul de a distruge un început de naştere liniştit şi chiar de a ameninţa tot procesul. Dacă alături de viitoarea mamă se află membrii familiei, iar aceştia sunt neliniştiţi, şi mama îşi face griji, iar procesul poate fi modificat. Atunci când nu face acest lucru anturajul medical!

Un proces extrem de vechi, caracterizat în esenţă printr-o nevoie de intimitate.

Modul nostru de a aduce pe lume copii a fost pus la punct în cincizeci de milioane de ani. O durată considerabilă, de-a lungul căreia Viaţa a perfecţionat încet-încet un mod de reproducere ultra rafinat, mai ales în ceea ce priveşte combinaţia hormonală, pe care ar fi inutil şi mai ales dăunător să dorim să învăţăm a o controla cu ajutorul neocortexului, din moment ce întreg corpul femeii deţine această inteligenţă.
„Înţelegerea naşterii ca proces involuntar, ce implică structuri ale creierului, vechi, primitive, specifice mamiferelor, duce la respingerea ideii preconcepute conform căreia femeia ar putea fi învăţată să nască. Această interpretare ne ajută să înţelegem că nu o putem ajuta activ pe o femeie să nască. Nu putem ajuta la un proces involuntar; nu putem decât să evităm să îl perturbăm prea mult.”1

Intimitate, cuvântul-cheie pentru Michel Odent.

În perioada 1970-1980, Michel Odent a lucrat la maternitatea din Pithiviers, Franţa, unde femeile aveau posibilitatea să nască în apă, unde pregătirea pentru naştere includea participarea liberă la un cor. Şi unde femeile puteau alege poziţia în care doreau să nască, în picioare sau cu picioarele îndoite, sau susţinute de axilă, adică în deplină libertate şi mai ales în atmosfera cea mai intimă cu putinţă. În această perioadă chirurgul le-a observat pe femei în linişte.
Această experienţă l-a determinat să îşi intensifice cercetările atât fiziologice cât şi antropologice, toate bazate pe o observaţie universală: în momentul naşterii, femela om, asemenea femelei animal, resimte în mod spontan nevoie imperativă de a se afla la adăpost într-un loc sigur, în general mic, aflat în penumbră şi, dacă se poate, ascuns.
Etologia a avut o contribuţie importantă pentru Michel Odent: pentru el, oamenii au fost şi ei făcuţi de Viaţă să nască în intimitate, departe de lumină şi zgomot, fără intervenţii, lăsându-se astfel conduşi de creierul lor primitiv, altfel spus de natura lor – să reamintim, printre multe alte exemple, că o lumină puternică stimulează neocortexul subordonând astfel structura veche.
Dacă medicii nu cunosc bine toate acestea, înseamnă că nu cunosc fiziologia naşterii umane, afirmă doctorul Odent. De ce? Din simplul motiv că aceasta nu este observată! Din contră, naşterile care au reprezentat modelul tip la universitate au fost, în mod sistematic, patologice din cauza unei boli sau, printr-un efect pervers, din cauză că erau observate!
Astfel, totul se petrece ca şi cum o funcţie fantastică naturală este ignorată şi ca şi cum în numele dreptului de a primi ajutor al femeilor, (handicapate în acţiunea de a naşte), societatea a hotărât să le considere pe toate femeile handicapate. Însă, dacă obstetricianul îşi dă silinţa şi observă cu multă atenţie şi multă discreţie ce se întâmplă când parturienele sunt lăsate libere să acţioneze după bunul plac într-un cadru necoercitiv – ceea ce a reprezentat părerea unanimă la maternitatea din Pithiviers – va descoperi lucruri cu adevărat tulburătoare.
 Va observa mai ales că numai acest context permite declanşarea optimă a unui proces hormonal extraordinar care, dacă ne detaşăm un pic, exercită o influenţă asupra întregii existenţe a fiinţei care e pe cale să nască şi, prin extindere – doctorul Odent nu ezită să spună – asupra întregii civilizaţii.
Acţiunile hormonilor naşterii sunt extrem de subtile şi de complexe. Există patru hormoni. Adrenalina, ocitocina, prolactina şi colostrul.
Adrenalina, dacă acţionează la început, are tendinţa de a stopa totul, punând capăt, pentru moment, contracţiilor; în schimb, în a doua parte a travaliului, se pare că aceasta accelerează procesul. Pentru a înţelege această diferenţă, trebuie să ne punem în locul unei femei aflată în natură şi surprinsă de un pericol, un animal sălbatic feroce, un ciclon …! Dacă mai este încă mult până la momentul naşterii, ea trebuie să fugă, iar adrenalina secretată va opri contracţiile. Dacă, din contră, bebeluşul a coborât deja în vagin, ea trebuie să nască cât mai repede, iar adrenalina secretată va duce la creşterea numărului de contracţii.
Cel de-al doilea tip de reacţii ale adrenalinei – asemenea ghiulelei de tun – pare să arate că există un proces global de accelerare a naşterii, pe care doctorul Odent îl numeşte „reflexul de expulzie a fătului” şi care pare să nu figureze în analele de obstetrică.
Femeile care nasc în maşină sau în ambulanţa prinsă într-un ambuteiaj, pe stradă sau în lift, trăiesc probabil acest „reflex de expulzie a fătului”. În cele mai multe cazuri, naşterea este rapidă, fără rupturi vaginale, bebeluşul este puţin traumatizat, placenta se elimină uşor …
Un alt hormon este ocitocina, pe care am vrut să îl numim „hormonul dragostei” sau „al altruismului”! Apare în timpul orgasmului la bărbaţi precum şi la femei, facilitează în mod evident contracţiile precum şi producerea laptelui, mai târziu. De fapt, se pare că aceasta este prezentă în toate momentele vieţii în care poate fi folosit cuvântul dragoste: efuzie, înbrăţişare, mângâiere, supt şi chiar o masă luată împreună!
Dar, acest hormon nu este niciodată atât de prezent precum este în timpul naşterii naturale, mai ales pentru că fătul, care e pe cale să devină bebeluş, secretă şi el ocitocină în ultimele săptămâni de sarcină, şi pentru că, în momentul naşterii, secreţiile lui se adaugă celor ale mamei pentru marea întâlnire de dragoste.
Cel mai uimitor hormon, a cărui secretare este intensificată de naşterea naturală, este prolactina. Lista binefacerilor acesteia este impresionantă. Una dintre funcţiile ei majore este stimularea lactaţiei. Printre altele, ajută la desăvârşirea plămânilor bebeluşului, înainte şi după naştere. Prolactina este, în esenţă, hormonul „instinctului matern”, dacă putem folosi această formulă. În schimb, penuria de prolactină, însoţită de lipsa elanului matern, va favoriza o anumită anxietate şi reflexe mai agresive la copil, conform doctorului Odent.
O sa vorbim acum de colostru, chiar daca nu este un hormon.. Este vorba despre un lichid semi transparent, care se scurge din sânii mamei imediat după naştere, în orele care precedă producerea laptelui. A fost considerat timp îndelungat un fel de produs de curăţare a canalelor mamare, deci nociv, şi se aştepta urcarea laptelui pentru ca bebeluşul să fie pus la sân!
Această respingere a colostrului era aproape universală!
Or pentru doctorul Odent: „Este un veritabil concentrat de anticorpi, aceste substanţe care ne protejează împotriva a tot ce este străin, fie că e vorba de microbi sau de virusuri sau de celule vii care nu ne aparţin. Cei mai numeroşi, numiţi IgA, sunt anticorpi pe care nou-născutul nu poate încă să îi producă şi care nu îi sunt transmişi prin placentă. Sunt zeci de grame pe litru … Colostrul este o adevărată armă capabilă să oprească orice tip de infecţie. … Înainte de naştere, în intestinul fătului nu sunt microbi; la douăzeci şi patru de ore după naştere sunt miliarde de microbi pe gram! Iar microbii nu sunt aceiaşi dacă bebeluşul a fost lăsat nemâncat, dacă i s-a dat apă îndulcită sau un „mic” biberon cu lapte artificial, sau dacă a consumat colostru. Viitorul florei intestinale depinde de natura germenilor care ocupa primii teritoriul …”
Doctorul Odent adaugă două informaţii importante printre alte argumente în favoarea colostrului: faptul că nou-născutul, încă legat de mama lui prin cordonul ombilical, vine imediat să sugă stimulează mamelonul acesteia, accelerând reflexul de eliminare a placentei, care palpită încă în uter. O altă informaţie: bebeluşii hrăniţi din abundenţă cu colostru după venirea pe lume sunt singurii la care nu se înregistrează faimoasa „pierdere fiziologică în greutate” din primele zile. Insă trebuie să menţionăm o altă explicaţie a acestui fenomen primită din partea „Comitetului pentru feţi şi nou-născuţi” din cadrul Academiei de Pediatrie din Statele Unite. L.Stanley, J.J.Kay, J.Sutherland în „Pediatric”, 1974 – citată în carte lui R.Barbuta : « Puericultura », 1979 Editura « Junimea » (Iaşi) - , au recomandat ca Vernix Caseosa să nu fie îndepărtat de pe suprafaţa cutanată a nou-născutului şi ca acesta să nu fie spălat până la depăşirea şocului naşterii şi la stabilizarea temperaturii. Vernixul este absorbit în mod natural de piele.

Concluziile autorului articolului

Rezultă în parte din cartea lui Patrice Van Eersel: „Mettre au Monde ” („Aducerea pe lume”), apărută la Albin Michel în 2008.
În prezent, doctorul Odent trăieşte în Anglia de mulţi ani, unde recomandă şi încă practică ceea ce este pentru el idealul (cu condiţia să nu se semnaleze nicio dificultate): o naştere acasă, într-o cameră puţin luminată, femeia îşi naşte copilul după cum simte, după cum doreşte, fără nicio altă privire decât cea a unei femei foarte discrete, care a avut deja copii şi care se face aproape invizibilă, dar care este gata să o ajute sau să cheme în ajutor la nevoie. În acest timp, tatăl şi medicul aşteaptă în casă până când este necesară prezenţa lor. Dar acesta este un alt subiect.
Vom putea oare, într-o bună zi, să ne aducem pe lume copiii profitând cât mai mult de acest minunat proces hormonal pe care natura l-a pus la punct pentru noi?
Scrierea unui articol despre sistemul hormonal care funcţionează în timpul naşterii viitoarei mame şi a venirii pe lume a bebeluşului ei m-a mişcat profund şi m-a ajutat să sesizez complementaritatea excepţională cu maternologia. Astfel, am ajuns să regret amarnic că creatorii celor două ştiinţe nu s-au întânit la aceeaşi masă pentru a încerca să demonstreze în ce mod femeile – ca şi bărbaţii – sunt, în general, supuşi puterii medicale în defavoarea relaţiei lor cu bebeluşul.
Îţi frânge inima la fel de tare ca agresiunea oamenilor asupra planetei.

1“Copilul vostru este cel mai frumos mamifer” Michel Odent, Albin Michel, 1990