Direct la continut

Maternologia


Inainte de a se naste, un bebelus vorbeste cu parintii lui IV

Ce pacat ca nu stiti nimic despre mine!

Un bebelus vorbeste dupa nastere

Dupa primul supt, lucrurile vin de la sine si, in mod firesc, ma linistesc. Sunt satisfacut, plin, si renunt singur la san. Iar voi va trebui, si voi, sa va adaptati… la fel cum ma adaptez si eu… Trebuie sa ma adaptez vartejului de apa… consistentei neputintei mele… sa ma adaptez fata de efortul care ma face sa ma agit atat de puternic pentru a ma desparti de starea de bine atunci cand sunt trezit brusc… etc. … etc. … Vreme de aproape cinci luni creierul meu se adapteaza; desigur, realizeaza tot mai multe legaturi care sa-mi permita, la sfarsitul acestei perioade, sa am incredere in viata. Experientele din aceste prime luni au format o structura indestructibila.
Pentru ca, dragii mei parinti, sper ca va dati seama, toate gesturile, ale voastre sau ale mele, se leaga de o reactie care creeaza o zona de contact intre neuroni. Un eveniment care se repeta des ajunge sa constituie o punte ce configureaza putin cate putin o parte dintr-o structura. Fiecare eveniment, fiecare gest diferit si repetat adesea vor produce parti diferite din structura, care, incet-incet se organizeaza intr-o retea, suficient de completa pentru a-mi oferi siguranta interioara, astfel incat sa ma pot indrepta catre lumea din afara. Am cinci luni. In perioada care va veni multe evernimente vor continua sa se repete si, in acelasi timp, totul se va diversifica; veti constata ca gesturile mele nu mai sunt reflexe si ca incep sa am personalitate: devin eu. Inainte de varsta de cinci luni daca se intampla sa plang nu este vorba de un capriciu, de aceea veti spune ca ma repet; dar nu-i nimic, inca de la nastere observati-ma si veti invata ca e important sa aflati de ce plang; mai ales, e important sa faceti tot ce puteti si sa nu ma lasati sa plang.

Si asta din cel putin opt motive posibile:

Sa fiu brusc deranjat atunci cand ma simt bine - sa fiu lasat mult timp intins daca nu dorm - sa fiu zgaltait - sa nu fiu lasat sa dorm - sa fiu strans prea tare in scutece sau in hainute - sa fiu asezat intr-o pozitie incomoda - sa nu fiu inteles cand plang tare, chiar tip - sa stau afara in vant.

Si foamea? va veti intreba. Nu am vorbit despre asta pentru ca n-ar trebui sa plang mai mult de cateva clipe din aceasta cauza. Ar trebui sa va dati imediat seama ca de asta plang. Din pacate, foarte des nu prea va faceti timp sa ma observati si… biberonul sau sanul este adesea singurul vostru raspuns la plansul meu.

Or, daca sunt deranjat atunci cand ma simt bine fara sa mi se vorbeasca, fara sa fiu pregatit, imi voi mobiliza toate fortele si ma voi agita prea tare, ceea ce este ingrozitor pentru mine. - Daca sunt lasat lungit pe spate prea mult timp in perioadele de veghe mi se va parea ca trupul meu are consistenta unei gelatine care incepe sa curga si sa se imprastie si asta imi proavoaca spaima, o spaima care va aparea probabil si mai tarziu, din senin, si pe care nu o voi putea descrie in cuvinte pentru ca e mai presus de cuvinte. O spaima grozava, panica. - Daca ma zgaltaiti imi veti stimula prea puternic centrii excito-motori din creier si, cat sunt inca foarte mic miscarile bruste risca sa imi produca o fractura fatala la nivelul gatului. - Daca nu ma veti lasa sa adorm, starnindu-mi interesul, ma impiedicati sa ma odihnesc si, natural, toti avem nevoie de asa ceva. - Daca ma strangeti prea tare in scutece sau haine pot sa fac temperatura. - Daca nu sunt asezat confotabil ma voi simti inghesuit si nu voi putea face miscari, sportul meu. - Daca nu intelegeti de ce plang ma simt foarte disperat, pana la furie. - Iar daca stau afara in vant obosesc peste masura.