Direct la continut

Maternologia


Inainte de a se naste, un bebelus vorbeste cu parintii lui III

Ce pacat ca nu stiti nimic despre mine!

Un nou-nascut vorbeste pentru ca astfel sa inceteze suferintele ingrozitoare indurate in momentul in care bebelusii ar trebui sa fie primiti urandu-li-se sa creasca mari si sanatosi.
Ei bine, da, ne asteapta, in mod normal, un fel de binecuvantare de indata ce am venit pe lume. Ma bucur ca pot sa va ajut s-o descoperiti incet-incet.

Pentru inceput, de ce oare ni se taie cordonul ombilical cat inca palpita de viata ? E neplacut si este inutil, de aceea si incepem in acel moment sa plangem pentru prima data. Mai mult, de ce oare nu suntem pur si simplu primiti asa cum aratam in momentul acela – mama natura ne-a uns asa – Nu va grabiti sa ne spalati, mai bine asezati-ne pe abdomenul mamei noastre, chiar si un pic mai jos, si veti vedea ca stim sa ne taram pana la piaptul ei si… il gasim. Chiar daca o cezariana va va impiedica sa faceti asta, puneti-ne pe pieptul dezgolit al tatalui nostru si dupa un scurt moment de ezitare – ia te uita ! e un miros pe care nu-l cunosteam ! – veti vedea ca facem acelasi lucru, spre imensa lui bucurie, si ajungem la mameloanele lui. Da, zau asa !


In acest moment cand copilul nou-nascut se intalneste prima data cu parintii, lasati-ne pe toti trei sa ne afundam in intensitatea bucuriei noastre, lasati-ne sa ne privim in ochi, lasati-i pe parinti sa descopere in privirea noastra uimirea, profunzimea asteptarilor noastre. Lasati-i sa fie patrunsi de emotia acestor momente.

Toata fiinta noastra spera ca perfectiunea totala pe care am trait-o inainte sa continue.

Am ajutat-o pe mama noastra, miscandu-ne inauntrul ei, sa se intoarca in locul pe care si ea l-a parasit cand s-a nascut. Cand era visatoare acolo se ducea, chiar daca nu-si dadea seama de asta. Calatorea inspre subconstientul ei. Asa incat, la sosirea noastra pe lume, se afla in aceeasi stare de fragilitate ca si noi, intuind nevoile noastre. Poate parea desprins din romane, dar pieptul ei, bratele, pielea, mirosul fac din prezenta ei o stanca, unde ne regasim in mod natural in conditii care seamana putin cu cele dinainte; ne aflam intr-un cuib, un nucleu central, un ajutor oferit de viata. Multmita ei, multumita acestui cuib pe care ni-l ofera, vom putea intredeschide usa lumii noi. Asa ca, va rugam frumos, lasati-ne acolo sa ne linistim, pana la capat, spaima primelor momente: spaima nasterii. Vor veni foarte repede si alte momente in care o sa ne fie frica !
Daca nu suntem primiti in astfel de conditii, putem repede ajunge la o depresie fizica, foarte grava daca este severa
. A disparut presiunea abdomenului mamei noastre cu care ne adaptasem foarte bine. Putin cate putin chiar corpul nostru pare sa se dezmembreze in intregime daca suntem prea repede intinsi pe spate. In primul rand, este neaparat nevoie sa ne fie cald si sa fim tinuti in brate de cea pe care viata a prevazut-o in acest scop. Si pentru ca inceputul vietii noastre pe Pamant sa nu fie prea mult marcat de neputinta funciara care ne asteapta, aceste prime momente trebuie sa fie prelungite cat mai mult posibil si nu limitate de aspecte medicale.

Si atunci prima « amintire » despre propria lor nastere, bine intiparita in mintea mamelor si tatilor nostri si regasita in acest moment atat de intens intim, ne va structura in mod echitabil legaturile, va pecetlui relatia intre noi trei.