Direct la continut

Maternologia


Sensibilizare in Maternologie

Reuniune de informare/sensibilizare in maternologie sustinuta in 2007 pentru 20 de medici generalisti si psihologi.

Va multumesc pentru ca ati venit sa participati la o reuniune de informare/sensibilizare in maternologie. Este vorba intr-adevar de o sensibilizare, in sensul de a ne face sensibili la ceva. Nu este vorba in nici un caz despre un curs.
Maternologia ni se adreseaza noua tuturor, de orice varsta am fi. Ea lamureste, intr-o anumita maniera, sensul vietii noastre.
Cei aproximativ 20 de ani pentru a pune la punct maternologia ca stiinta – 10 carti si 25 de caiete – nu se pot rezuma in trei ore. Sper doar ca aceste trei ore va vor da impulsul pentru a sti mai mult despre maternologie, pentu a o trai personal si a utiliza cuceririle ei.
Sensibilizare si informare. Nicidecum formare.

Maternologia

Este o noua ramura a medicinei creata in Franta incepand cu 1987 de dr. Jean-Marie Delassus. Ea se caracterizeaza prin :
– luarea in considerare a vietii fatului in timpul sarcinii si a starii in care acesta se afla la nastere
– luarea in considerare a istoricului mamei, incepand de la propria sa nastere pana la pre-nasterea copilului ei
- luarea in considerare a momentului esential al nasterii.

J.-M. Delassus, creatorul maternologiei, a fost singurul al carui demers a fost invers fata de al celorlalti oameni de stiinta. El a cautat sa afle care a fost viata fatului inainte de a se naste, pentru a sti ce urmari poate aceasta sa lase in el, in noi toti.
Maternologia este rodul a 20 de ani de studii in sectia de maternologie din Clinica Saint-Cyr L’Ecole, Franta, condusa de dr. Delassus:
– studii clinice, in sectia sa, prin monitorizarea evolutiei a mai mult de o mie de femei care aveau dificultati mari in relatia cu nou-nascutii lor, care aproape inevitabil sufera de “maladii ale nasterii”;
– sinteza critica a majoritatii studiilor mai vechi sau mai noi asupra unor subiecte asemanatoare (de exemplu, in cartea „Le sens de la maternité”, J.-M. Delassus citeaza 115 autori.);
– elaborarea unei conduite terapeutice – in decursul anilor, el insusi si echipa sa au ajuns sa ingrijeasca din ce in ce mai bine femeile si sa le insoteasca in propriul lor demers catre vindecare.
90% dintre ele au iesit din sectia lui zambind, purtand in brate bebelusul lor vesel. Restul de 10% dintre mamele ingrijite de echipa de la Saint-Cyr L’Ecole a ajuns in sectie un pic prea tarziu, cu un bebelus mai mare de noua luni, cand creierul lor tocmai incepe sa-si piarda plasticitatea.

Adevarata viata a fatului

Un ansamblu coerent organizeaza originalitatea existentei noastre prenatale, care se sprijina pe trei conditii precise:
– omogenitatea vietii fetale;
– capacitatea precoce de a simti aceasta omogenitate;
– mijloacele de care dispune fatul in mediul vietii intrauterine pentru a inregistra aceasta omogenitate, care de astfel il si structureaza.

1. Omogenitatea

Doua celule s-au unit si iata, apare un ou fecundat. De aici incolo, viata va face din acest ou, in noua luni, o fiinta omeneasca. Mama nu face copilul, ci il gazduieste. Copilul este un intrus.
Viata va fabrica in uter un mediu ideal, caracterizat printr-o super-protectie fizica, prin constanta, prin omogenitate, prin perfectiune vitala. Fatul are o viata totala, in care totul este la indemana, tot timpul. Fatul, noi toti, am trait acest paradis al totalitatii.
Dr. Delassus a folosit adesea cuvantul “totalitate” in cartile lui, dar acum cand vorbeste, foloseste in locul acestuia cuvantul “fericire”, si chiar “iubire”, ceea ce este mai putin stiintific, dar mai adevarat.

2. Capacitatile senzoriale precoce ale fatului

La 12 saptamani incep sa fie functionale pipaitul, gustul, mirosul si simtul echilibrului (fara de care cordonul ombilical s-ar infasura in jurul fatului). La 20 de saptamani, auzul si vazul devin de asemenea functionale.
Deci, la jumatatea vietii fetale, fatul isi simte mediul, iar ceea ce simte se imprima in fiecare celula a sa si se extinde in tot uterul, care trimite mamei o « senzatie » de mandrie.
Omogenitatea vietii prenatale este deci detectata fara incetare de fiecare simt. Diversitatea diferentelor astfel resimtite se concentreaza in unicitatea obiectului lor, deoarece el nu resimte decat totalitatea, iar diferitele modalitati de a resimti devin una singura.
Ochii nu au inca nimic de vazut, si totusi se dezvolta, din moment ce nu ne nastem orbi. Dr. Delassus emite ipoteza ca ochii primesc stimuli, dar in amonte de vedere, pornind de la caile si centrii vazului care sunt scufundati in reteaua celorlalte senzorialitati. Ne putem imagina ca centrii vizuali constituie un fel de destinatie naturala si comuna pentru impresiile celorlalte simturi, ceea ce duce la obisnuinta unui vaz intern, care precede vazul extern.

3. Vid genetic si memorie prenatala

Un factor de prima importanta, care a fost totusi neglijat de oamenii de stiinta, desi era cunoscut de anatomistii secolului al XIX-lea, sunt zonele corticale numite “arii asociative”, pe care dr. Delassus le numeşte “teritorii corticale libere” (T.C.L.). Zone corticale vaste, neprogramate genetic, care constituie cel putin o treime din ansamblul cortexului (85% după unii autori).
Indata ce sunt suficient costituite, adica după cateva luni de gestatie, ele sunt apte de functionare si realizeaza legaturi sinaptice care integreaza trairea momentului, aceea a omogenitaţii constante: totalitatea. Altfel spus, creierul fatului uman poseda mijloacele de a inregistra viata prenatala perfecta, constanta, omogena, iar omul isi va aduce aminte de ea toata viata.
Probabil, la originea caracteristicilor fiintei omenesti, in raport cu celelalte mamifere, se afla acest vid genetic. Cu alte cuvinte: ceea ce este programat la om, este neprogramarea lui.

4. A veni pe lume înseamnă oare a te naste?

Programul genetic nu mai actioneaza singur in « crearea » unui bebelus uman. Acesta a primit un alt program suplimentar, pe care il putem numi simtul totalitatii.

Desi ajuns la maturitate, el nu poate, ca majoritatea mamiferelor, sa traiasca armonia. Trei factori:
° diferenta,
° paralizia (care provine din faptul ca creierul, care nu a primit decat informaţia omogenitatii, a unicitatii întregului, se blocheaza brutal la receptarea numeroaselor informatii noi pe care i le trimite lumea noastra)
°asteptarea
se vor intercala intre nastere si momentul in care copilul va putea sa se deplaseze liber. Este o perioada in care e absolut necesar ca totalitatea traita inainte sa se prelungeasca printr-o totalitate de ordin psihic, iar pentru aceasta nou-nascutului ii trebuie o mama adevarata. O mama care, in relatia sa cu copilul, prin corpul sau si prin toate simturile acestuia, prin ochii sai si de asemenea prin cuvintele sale des repetate, va face posibila nasterea psihica a copilului pe care l-a adus pe lume.
Daca nasterea psihica nu are loc, teama care il cuprinde in intregime pe copil, teama de necunoscut din lumea cea noua, teama in faţa diferentei pe care o intalneste mereu, fata de care el nu poate reacţiona decat prin tipete, teama care poate merge pana la groaza, il va coplesi, existand riscul sa-l impinga spre inchidere in sine, sa-l impinga la izolarea de lume.

sensibilizarea1.jpg

Privirea copilului la nastere

“Nasterea psihica” ce dureaza, dupa dr. Delassus, pana la varsta de sase-sapte ani, va fi usurata mult daca s-a putut recepta prima privire a copilului.

Privirea copilului la nastere se indreapta pentru prima oara catre lume, iar el asteapta urmarea… Aceasta privire este uimitoare. Este de o asemenea gravitate, de o asemenea intensitate, incat nu poti decat sa fii foarte mirat, foarte emotionat, sau chiar profund atins in adancul sufletului tau. Ea este expresia unei uluiri, a unei imense asteptari.
Efectul acestei priviri face sa apara la mama, ca si la tata de altfel, o dorinta enorma de a ocroti copilul. Emotia lor este imensa, iar aceasta le permite parintilor inclusiv intrarea in comuniune cu fostii nou-nascuti care au fost odata ei insisi si pe care inca il mai au in adancul lor. Desigur, fiecare va trai acest moment cu intensitate diferita.
Privirea nou-nascutului este simtita ca o cerere de viata, iar aceasta cerere este un mesaj de neuitat care va impregna cu incredere in viata inconstientul ambilor parinti si-i va face sa nu-si maltrateze niciodata copilul.
Totusi, in unele cazuri (10% în Franta), impactul asupra mamei (daca ea simte ca nu va fi niciodata la inaltimea unei asemenea cereri, daca se subestimeaza dinainte, indoindu-se de ea insasi) va produce o respingere a nou-nascutului, momentana sau de durata.
Reiese clar de aici importanta sensibilizarii personalului din maternitati cu privire la sensul acestei prime priviri.

Concluzie

Pentru neprofesionisti

Stiind acum cu certitudine ca nou-nascutul vine dintr-o lume perfecta si omogena a carei amintire o pastreaza pentru totdeauna, ca sa intre in lumea noastra imperfecta in care domneste diferenta, el trebuie protejat cat mai repede posibil, chiar din prima clipa de la nastere, de teama care il cuprinde imediat. Bratele si picioarele indoite, care sunt atat de greu de imbracat timp de luni de zile, pumnii stransi chiar cand doarme arata bine tensiunea pe care o traieste deseori. De aceea trebuie asezat inainte de toate, asa cum se naste, pe abdomenul mamei, direct pe piele, de unde va gasi singur sanul, simtind mirosul mamei, auzind vocea ei. Si tinut asa doua, trei, chiar patru ore.
Aceasta ii va permite mamei sa treaca de la copilul ideal care traieste in inchipuirea ei de luni de zile si chiar din copilaria ei, la acel copil real care este atat de gol, de fragil, de emotionant, sa nu treaca de la copilul imaginar la un fel de papusa foarte curata, infofolita toata, care a trecut deja prin mai multe maini inaintea alor sale. Un necunoscut! Deseori, mamele se intreaba daca cel care li se aduce la ore intregi dupa nastere este intr-adevar copilul lor. Li se pare ca „nasterea le-a fost furata”!
In primele ore dupa naştere, copilul si mama produc „hormonii iubirii”, care se produc in egala masura si la tata; intre cei trei se creeaza astfel legaturi foarte puternice, radacini ale increderii in viata pentru copil si de incredere in capacitatea lor de a raspunde nevoilor bebelusului, pentru parinti. A-l proteja de teama inseamna a-l veghea sa nu planga timp de minimum 3 luni, dar cel mai bine minimum 5 luni (in jurul acestei varste incepe sa se constitue Eu-ul copilului). Pana atunci copilul nu plange pentru ca este capricios; este necesar sa se dea atentie diferitelor sale cerinte, care nu sunt toate legate de hrana. Aceasta perioada va fi ca o anticamera intre lumea dinaintea nasterii si lumea noastra. Bine traita, aceasta va impiedica copilul sa doreasca sa se întoarca la lumea de dinaintea nasterii, sa devina un copil tot timpul adormit, caruia nu-i poti prinde privirea, indiferent, care nu zambeste. Va impiedica “maladiile nasterii”, handicapurile, maltratarea.

A-l proteja de teama inseamna a veghea sa nu planga
timp de minimum 3 luni, dar cel mai bine timp de minimum 5 luni!

Contrar a ceea ce cred multi, nou-nascutul este o fiinta hipersensibila, cu toate simturile demult in alerta si care, din cauza multitudinii de stimuli care il asalteaza si „paralizeaza”, traieste mereu in asteptare.

Pentru profesionişti

In maternitate trebuie creata posibilitatea primei intalniri asa cum este descrisa mai sus, si propusa parintilor. Parintii trebuie pregatiti inainte de nastere, dandu-li-se informatiile din acest text despre starea si nevoile copilului in acel moment.
Dar realizarea dezideratului ca toata lumea sa fie in armonie cu momentul nasterii presupune ca intreg personalul medical sa creada in continutul acestui text. Trebuie efectuata progresiv o sensibilizare asupra acestui subiect, respectand libertatea fiecaruia, indiferent daca face parte din personalul medical sau este parinte.
Filme despre aceste momente emotionante ar putea sa fie de ajutor in maternitati.