Direct la continut

Maternologia


Privirea nou-nascutului

Citat din „Cahier de Maternologie” nr. 19 iulie –decembrie 2002, pg. 97, de Jean Marie Delassus

„… daca la venirea pe lume a copilului, si unul si celalalt parinte – oricare ar fi situatia, antecedentele sau personalitatea lor – pot fi emotionati, rascoliti sub impactul privirii intense a nou-nascutului, primindu-l direct in inima, depasindu-si obisnuitele retinerii emotionale, gasindu-se prinsi in cererea privirii care este in acelasi timp chemare, atunci ei vor fi feriti de orice risc de a-si maltrata copilul.

Insa mai exista un factor, secundar desigur, dar de asemenea necesar: trebuie ca acesti parinti sa fie sustinuti de cei din jur, fie doar si prin recunoasterea dreptului la emotia reala pe care o traiesc, in toata grandoarea ei. Aceasta ii ajuta pentru ca nu fi coplesiti de emoţie, pentru a nu o refuza daca este prea puternica sau pentru a nu se simti nedemni de ea. Trebuie, deci, sa fie favorizata intalnirea emotionala de la nastere. Sa nu se insiste asupra nasterii in sine, ci asupra celui nascut, asupra copilului care vine pe lume si care isi cheama parintii.

Cine va rezista la o asemenea chemare? Doar cineva care se simte prea nedemn, cineva care poarta o umilinta personala prea adanca si prea coplesitoare. Altfel, legatura care se creaza la nastere este foarte puternica, se instituie dintr-o data si va face ca parentalitatea sa fie deasupra simplului fapt de a fi parinte. In acest fel maltratarea copilulului va fi imposibilă.

privirea-nou-nascutlui.jpg

Daca copilul plange, daca adoarme greu, daca mananca prost, daca ii trebuie mult timp pentru a manca, nu vom fi suparati pe el, nu-l vom brusca, nu vom cauta sa-l izolam sau sa evitam sa raspundem la cerintele lui. El este deja in adancul fiintei noastre, careia i-a dat un nou suflu. Emotia cunoscuta la venirea sa pe lume, privirea intensa pe care am simtit-o, ne determina sa nu mai fim niste simpli adulti care se ocupa de un copil, ci o inima vie si iubitoare orientata cu prioritate catre copil. Sa-l maltratam? Iata ceva care devine de neconceput si cu neputinta.

Nu esti parinte « din oficiu » pentru ca ai adus pe lume un copil. Trebuie sa renuntam la aceasta idee preconceputa, daunatoare şi patogena. Esti parinte pentru ca ai simtit emotia privirii copilului tau nou-nascut, pentru ca emotia izvorata din acest contact, provocata de el, va fi durabila, mereu prezenta. Privirea copilului tau a facut din tine un parinte adevarat.”