Direct la continut

Maternologia


De ce avem nevoie de Maternologie?

De ce avem nevoie de Maternologie?
Ocupându-mă o viaţă întreagă numai de Demografie, aş putea spune că universul acesteia îmi este cunoscut şi avansarea unor opinii pertinente asupra domeniului disciplinei ar trebui să aibă substanţă. Urmăresc încă din anul 1965 evoluţiile demografice din România şi am avut şansa de a avea date adecvate pentru a pătrunde în spatele a ceea ce ne oferă datele agregate.
România se află în al 19-lea an de declin demografic. Nu este o întreprindere uşoară estimarea dimensiunii acestui declin dar putem vorbi de o pierdere umană care se apropie de două milioane de locuitori, ceea ce ar reprezenta, pentru întreaga perioadă, în jur de 8 la sută din populaţia ţării la începutul anului 1990. Declinul demografic a avut şi are o dublă sursă: scădere naturală şi scădere prin migraţie externă. Scăderea naturală s-a instalat în anul 1992, după reculul important al natalităţii în anii 1990 şi 1991 şi recrudescenţa mortalităţii generale începută în 1992. Dacă privim în mod simplist lucrurile, ne-am putea pune o întrebare simplă şi firească: în fond, cu ce ne este mai rău astăzi, fiind cu aproape două milioane mai puţini decât în 1990? Şi aşa suntem săraci şi dezorientaţi iar sărăcia şi mizeria nu ar fi fost decât mai mari dacă eram maui mulţi. Judecata este îndreptăţită dacă ne gândim la trecutul apropiat şi la prezent. Dacă vom privi lucrurile înspre viitor, panorama este diferită. Dintre mecanismele declinului demografic, cel care lucrează pe termen lung şi foarte lung este scăderea natalităţii. Ea antrenează o deteriorare a întregii construcţii demografice. Generaţiile mici născute după 1989 vor fi, în curând, generaţiile care vor aduce pe lume copii României şi cele care vor compune populaţia activă economic a ţării. În “mâinile” lor se va afla şi viitorul demografic al ţării şi cel economic. Or, ce se profilează? Cu actualul număr mediu de copii la o femeie – 1,3 - populaţia Româmiei ar ajunge la 15 milioane la mijlocul acestui secol. O spun prognozele Diviziei de Populaţie a Naţiunilor Unite, ale Eurostat – oficiul de statistică al Comisiei Europene, o spun şi prognozele naţionale. Şi? Natalitatea ar ajunge la numai 7 născuţi la 1000 de locuitori, faţă de 10 astăzi., iar mortalitatea generală ar atinge 17 decese la 1000 de locuitori, faţă de 12 în ultimii ani. Scăderea naturală anuală a populaţiei ar creşte dramatic – de la 40-50 de mii astăzi, la 170 de mii la mijlocul secolului. Cu o astfel de natalitate, mortalitate şi scădere naturală, populaţia nu îşi mai găseşte resurse interne de redresare. La 100 persoane adulte avem astăzi 34 de persoane vârstnice (de 60 de ani şi peste). În anul 2050 vom avea 85! Cum vor putea ele fi întreţinute economic?
Oricum am privi viitorul populaţiei României, singura şansă de evitare a derapajului şi depopulării masive a ţării se află în redresarea natalităţii. Este însă posibilă o redresare de substanţă a natalităţii? Numai viitorul o va arăta, admiţând că strategia naţională în domeniul populaţiei, recent amintită de guvernanţi, va fi elaborată în mod competent, aplicată corespunzător şi atent monitorizată (elaborarea ei până la sfârşitul anului şi aplicarea ei începând cu anul 2009, aşa cum ne spune ministrul muncii, arata însă o abordare lipsită de profesionalism).
Declinul numărului de născuţi în anii 1990 şi menţinerea ulterioră la valori scăzute s-au produs prin două decizii dominante ale femeii (cuplului): cea de a avea un singur copil (adus pe lume la o vârstă mai ridicată decât în trecut) şi cea de a nu avea copii. În ambele cazuri, în spatele deciziei se află o motivaţie complexă, diferită, importanţa factorului economic fiind una majoră dar nu singura. De aceea şi formularea unor măsuri de redresare a natalităţii este un proiect extrem de dificil. Admiţând însă că natalitatea ar putea cunoaşte o redresare, ea nu ar putea fi decât rezultatul unei strategii naţionale de durată, în care stimulentele economice ar constitui una dintre componente. Societatea trebuie însă pregătită pentru lansarea unei astfel de strategii. Cu atât mai mult cu cât România are o experienţă dramatică de creştere forţată a natalităţii în vechiul regim, creştere bazată pe încălcarea grosolană a drepturilor omului, abuz, propagandă deşănţată şi ascunderea realităţilor.
Redresarea natalităţii de care are nevoie România trebuie să fie rezultatul unor decizii ale femeii şi cuplului luate în deplină libertate de opţiune, acces neîngrădit la informaţie şi la serviciile de planificare familială şi sănătate a reproducerii. În acelaşi timp, serviciile de asistenţă medicală şi socială adresate mamei şi copilului trebuie radical reorganizate şi ameliorate. Copiii de care România are nevoie pentru evitarea iminentului derapaj demografic trebuie să fie copii doriţi de părinţi iar strategia de redresare a natalităţii ar trebui să acorde loc privilegiat acestei exigenţe. Specialiştii domeniului sunt cei care să confere măsurilor şi mijloacelor de redresare a natalităţii această dimensiune esenţială unei redresări sănătoase. Un domeniu în care în ţara noastră preocupările au fost şi sunt ori inexistente ori modeste este cel al pregătirii viitorilor părinţi şi îndeosebi a mamei, pentru relaţia mamă-copil, îndeosebi în primul an de viaţă. Pentru copil, este perioada rupturii dintre două lumi: cea a „paradisului pierdut” al vieţii de fœtus şi lumea total diferită de după naştere. “Nasterea, pentru nou-nascut, pune problema unei alegeri intre a fi inconjurat de semne si a le refuza” (http://www.maternologia.ro). Semnele sunt, de fapt, ceea ce îi oferă mama ca privire, vorbă, gest, mişcare, expresie a feţei, Lipsa semnelor duce la maladie (”les maladies de la naissance psychique”) şi acestea îşi pun amprenta pe dezvoltarea copilului. În Franţa, se apreciază că 10% dintre femeile care nasc prezintă suferinţe şi dificultăţi pre- şi post-natale legate de dimensiunea psihică a maternităţii şi relaţia mamă-copil (http://materno.club.fr/index.php).
Maternologia ar trebui să se bucure de preţuire şi atenţie şi în actua stare a natalităţii scăzute din ţara noastră. Numărul extrem de ridicat de avorturi, numărul nou născuţilor abandonaţi, frecvenţa cazurilor de violenţă faţă de copiii mici sunt şi expresie a stării relaţiei mamă-copil. Dacă vom dori o redresare a natalităţii, schimbarea acestei relaţii nu va putea fi omisă şi am vrea să credem că cei care vor elabora amintita strategie naţională în domeniul populaţiei nu vor omite o componentă atât de importantă. Debutul activităţilor Asociaţiei Franco-Române “Bébé Bienvenu-Pentru o noua nastere”, după admirabile şi lungi eforturi ale distinsei doamne Laurence Demairé şi colaboratorilor săi, trebuie apreciat şi susţinut. Am vrea să credem că pasiunea, perseverenţa, experienţa şi tot ceea ce a făcut şi face de mulţi ani Doamna Demairé în România - ca un veritabil ambasador al întemeietorului Maternologiei, profesorul Jean-Marie Delassus -, îşi vor găsi ecou în societatea românească şi îndeosebi în lumea celor care sunt alături de mamă în timpul sarcinii, al naşterii şi în atât de importantele ore, zile, săptămâni şi luni de după naştere.

Vasile Gheţău
Profesor de Demografie, Universitatea Bucureşti
Director, Centrul de Cercetări Demografice Vladimir Trebici al Academiei Române