Direct la continut

Maternologia


Nasterea si prima privire

Increderea mamei ca raspuns la nelinistea bebelusului

Nou-nascutul trece dintr-o lume in care nu facea niciun efort, in lumea noastra, o lume in care totul va reprezenta un efort. Desi legat de placenta, era totusi liber si simtea, cu toate simturile care functionau de la varsta de patru luni si jumatate, o stare de desavarsire pe care o va cauta apoi toata viata, de vreme ce aceasta traire a fost inregistrata in creierul sau, ca pe un hard disk. Intr-adevar, creierul fiintelor umane, in mod contrar fata de creierul celorlalte mamifere, nu este programat in intregime in momentul nasterii. Pentru nou-nascut, nasterea reprezinta asadar o adevarata revolutie, o schimbare brusca si foarte importanta, motiv pentru care micutul reactioneaza printr-un tipat. Este un moment care, daca nu tinem seama de trairile prenatale, ii va provoca bebelusului o mare neliniste inca din primele ore ale nasterii sale.

Mama, in masura in care a avut o sarcina nepatologica, va fi „visat”, incet-incet si din ce in ce mai mult la bebeluşul ei 1 : „O femeie insarcinata viseaza, coborand in interiorul fiintei sale, in propria sa copilarie, in cea mai ascunsa si indepartata parte a acesteia.” Insa ea nu este constienta de acest lucru. Calatoria in propria sa fiinta a facut-o uşor-uşor sa devina pregatita pentru a-si primi copilul pe lume. De aceea, ea stie deja cat este micutul ei de fragil si mai ales cata nevoie are de ea imediat.

nasterea-si-prima-privire1.jpg

Daca bebelusul este luat in maini straine care vor sa-l spele, sa-i faca injectii, sa-l masoare etc… continuitatea trairilor precedente, de totalitate paradisiaca, se întrerupe, iar bebeluşul se simte pierdut. Foarte repede ii va fi frica. Nu a putut trai momentul de care avea nevoie si pe care natura il prevazuse 2: „…o perioada de calm, ce poate dura cateva minute sau mai mult, in timpul careia se produce un fenomen de o importanta considerabila, in mare parte inca necunoscuta.”

Intr-adevar, bebelusul priveste fix in fata lui, cateodata in jurul lui, cu o privire care are o asemenea intensitate incat nu putem fi decat extrem de emotionati atunci cand o intalnim. O privire intrebatoare, o privire care pare sa astepte totul. Nu este o privire care vede ci, mai degraba, o privire care arata starea de stupefactie profunda a copilului. Aceasta privire ii determina mamei, precum şi tatalui, o atractie orientata catre bebelus, pe care il recunosc imediat ca fiind copilul lor. Chemarea facuta de aceasta noua fiinta are ecou in profunzimea propriei lor fiinte, lasand in ei ceva asemanator unui mesaj de neuitat.

1 „Devenir mère”, page 18, Jean-Marie Delassus, Dunod, 1998.
2 „Cahiers de maternologie” Nr. 25, page 59, Jean-Marie Delassus, (iulie-decembrie 2005)