Direct la continut

Maternologia


Fiul meu nu voia sa se nasca in acea zi

Sunt o mamica a carei experienta, cel putin in timp, e destul de bogata - am doi copii mari de acum, un baiat de 26 de ani si o fata de 18. Desi timpul estompeaza contururile unor evenimente, pot spune ca perioadele in care am fost insarcinata si in care copiii mei erau mici au fost unele dintre cele mai fericite si bogate in trairi din viata mea, rotunjindu-ne si cuplul si dand masura profundei iubiri impartasite cu sotul meu (nu au fost perioade foarte prospere din punct de vedere material sau al situatiei profesionale).
Pe amandoi copiii i-am dorit, desi nu i-am planificat, asa cum se poate face astazi prin intrerupererea utilizarii anticonceptionalelor. Ambele sarcini au decurs normal - desi la prima am facut naveta (zilnic cca 200 km cu trenul pana in luna a 6-a) iar la a doua am avut contractii inca din luna a treia - si am nascut prin cezariana deoarece sufar de o miopie forte si mi s-a explicat ca o nastere naturala presupune riscuri. Pe vremea cand eram eu insarcinata in Romania nu se facea ecografie, dar nicio clipa nu m-am gandit ca nu voi avea copii sanatosi, nu le-am stiut sexul, am avut un tonus psihic foarte bun si am fost foarte fericita ca primul a fost baiat si al doilea fata. Totul s-a petrecut simplu si foarte frumos. Cu toate acestea, in timp ce fiul meu a fost extrem de agitat pana pe la 6-7 luni, nu dormea, nu sugea bine, plangea mult, fiica mea a fost intruchiparea cuminteniei si totul la ea a decurs “ca la carte” - chiar prima data cand i-am vazut (la mai bine de 12 ore dupa nastere) era un fel de semn - cel mare, desi dormea linistit, era putin cianotic, incruntat, parca preocupat de soarta intregii omeniri; cea mica, era rozalie, se uita la mine si imi zambea. Multa vreme mi-am spus ca a fost asa pentru ca la primul eram prima data mamica si am exagerat, agitatia mea s-a transmis bebelusului, pe cand la al doilea aveam experienta si am fost mai linistita.
De curand, descoperind site-ul BebeBienvenu si citind articolele despre maternologie, mi-am dat seama ca de fapt exista o cauza, mult mai profunda. Nasterea primului copil a fost programata, adica m-am internat cu cateva zile inainte de data estimata si s-a stabilit ziua si ora pentru sala de operatii; nu am avut niciun semn premergator, asa incat cred ca fiul meu nu “voia” sa se nasca in acea zi; la a doua nastere, “am pierdut apa”, cum se zice inainte de a ma interna si cezariana a fost efectuata chiar la limita, deci fiica mea s-a nascut atunci cand a “vrut”. Evident ca in Romania de atunci nu se practica stabilirea contactului intre mama si bebelus imediat dupa nastere - cum spuneam eu mi-am vazut copiii dupa ore bune de la nastere. Dar, de pilda, pentru fiul meu pregatisem o camera a lui - doar era primul nostru copil! -, avea patutul lui, dar probabil ca i se parea mare: fara sa stiu il departam de caldura pe care o cauta, nu comunicam cu el; de fapt, pe la 2 luni, se linistea numai cand il tineam, eu stand lungita in pat, pe burta si avea exact ceea ce i se refuzase - amintirea batailor linistitoare ale inimii mele, contactul cu ceva ce ii era cunoscut si il putea ajuta sa se adapteze la conditiile noi de viata; la fiica mea, nu mai aveam camera disponibila numai pentru ea, i-am instalat un cosulet - spatiu mai mic, dar mai linistitor - in dormitorul nostru…
Din fericire, toate aceste “scapari” au fost corectate in timp, comunicarea s-a ajustat si a fost intotdeauna binecuvantata cu dragoste; amandoi copii mei au niste personalitati echilibrate; dar in cazul primului copil, tocmai din dragoste greseam uneori; poate ca, daca as fi cunoscut atunci macar cate ceva din esenta maternologiei, as fi putut evita o suferinta inutila pe care, imi dau acum seama, a avut-o in primele luni de viata. Este incontestabil un castig pentru tinerele mamici de astazi sa poata avea acces la astfel de informatii si sa-si poata echilibra existenta in armonie cu bebelusii lor.
Ana