Direct la continut

Maternologia


Dificultatile materne intre indiferenta si maternologie

Dificultati materne? Asa ceva nu exista. Orice femeie cu scaun la cap isi iubeste copilul, de la inceput, imediat. Daca nu, inseamna automat ca e bolnava. Maternologia, stiinta dificultatilor materne si a dimensiunii psihice a maternitatii? Un moft sau un lux. Spitalele din Romania au alte probleme, cu adevarat importante: nu au bani, de exemplu, nici pentru fese.
Sunt reactiile cel mai frecvent intalnite de mine, in Romania, cand vorbeam despre dificultati materne si maternologie. Altfel spus, dificultati materne si maternologie sunt lucruri care nu prea intereseaza pe nimeni.
Ca psiholog/psihoterapeut cu formare in psihanaliza, am urmat si cursurile de maternologie – Certificat de Maternologie Clinica de la Versailles- Franta, si am avut sansa sa fac un stagiu practic la serviciul de maternologie al Centrului Spitalicesc Charcot, in zona pariziana Saint-Cyr l`Ecole.
Un stagiu practic dorit si facut la cererea mea. Un “copil” dorit, deci. Si pentru care aveam suficienta pregatire teoretica si practica. Si totusi… Ideea contactului cu bebelusi de cateva luni imi provoaca teama, angoasa suficient de mari pentru ca odata ajunsa , sa constat , ca niciodata cand am sosit la Paris, ca reactia mea este: ei da, sunt la Paris, si cei cu asta? – toate gandurile mele fiind absorbite de intalnirea de a doua zi cu bebelusii din serviciul de maternologie.
Ca psiholog, imi dau seama ca teama, angoasa legate de aceasta intalnire sunt declansate de reactivarea, prin contactul cu bebelusii, a propriilor mele temeri, angoase, trairi din perioada cand eram eu insami un bebelus. Este, in fapt si ceea, in mod inconstient, retraieste cu fiecare nastere, fiecare mama care isi ingrijeste nou-nascutul si bebelusul in primele luni de viata, cand exista, pe de o parte, angoasa de neputinta totala, starea de dezorganizare a nou-nascutuluI si bebelusului, ambele extrem de greu de imaginat si pe de alta parte, capacitatea mamei de a le face, afectiv, fata.
Depasindu-mi propriile angoase, in acest stagiu practic am putut vedea cum bebelusii isi exprima trairea, angoasa lor teribila de neputinta, dezorganizare, prin:

-plans neintrerupt, agitatie sau dormind mult;

-imbolnavindu-se (colici foarte puternice, varsaturi, diaree, infectii, etc) – toate fara o explicatie medicala clara;

-acceptand cu mare dificultate sau chiar refuzand sanul mamei sau biberonul oferit de aceasta;

-miscandu-se foarte putin, ramanand aproape imobili in timpul alaptarii;

-cel mai frapant, nu-si privesc mama! O mama care la randul sau, nu-i priveste!

In ce priveste mamicile, neputinta lor de a-si ingriji propriul copil isi gaseste expresia in :

-stari de epuizare, exasperare si acuze frecvente ca nu se simt sustinute;

-se simt invadate de ideea ca ar putea face rau copilului;

-insomnie, cosmaruri, ganduri negre;

-nu suporta plansul bebelusului;

-frica de a ramane singure cu bebelusul.

Ceea ce am mentionat mai sus nu sunt simptomele unei boli, ci, atunci cand sunt frecvente si intense, semne ca aceste mamici se simt depasite de situatie.
Credeti ca bebelusii si mamele din Romania nu au aceleasi probleme, nu se manifesta la fel?
Am spus ca ingrijirea bebelusului readuce pentru mama amintirea perioadei in care a fost ea insasi bebelus, cu tot ce a trait atunci. Si daca ce a trait atunci nu a fost tocmai placut, a avea grija de propriul copil devine extrem de dificil si uneori aproape imposibil. Iar ce a trait ca bebelus cea care acum este mama, depinde de modul in care, la randul ei, mama sa, in functie de propria sa istorie personala, a ingrijit-o, de ce a predominat in ce i-a transmis prin aceste ingrijiri – tandrete sau duritate, calm sau nerabdare, siguranta sau nesiguranta, etc. si care acum se vor regasi in maniera si in dificultatile pe care le are mama cand isi ingrijeste bebelusul.
Acest lucru mi-a fost confirmat de mamicile din unitatea de maternologie: “mama mi-a spus ca era un chin pentru ea sa ma alapteze” (precizez ca in unitate mamele aveau dificultati in a-si alapta copilul si doreau sa fie acompaniate de catre o asistenta atunci cand alaptau) sau: “mama nu suporta sa ma schimbe”,  spune o mamica, foarte satisfacuta insa ca bebelusul ei face scaunul in fiecare zi la aceeasi ora, deci nu indrazneste sa o deranjeze.
Dar cel mai important consider ca este faptul ca aceste mamici isi pot recunoaste, spune suferinta data de dificultatea de a fi mama – primul pas in rezolvarea unei probleme nu este oare formularea, recunoasterea problemei? Si in plus o pot spune fara a fi acuzate (”cum sa nu-ti iubesti copilul, esti nebuna?”) si sunt ajutate sa depaseasca aceste dificultati.
Cum sunt ajutate? In primul rand, asa cum am spus, recunoscanduli-se suferinta. Nu li se spune ca nu sunt mame bune, chiar daca aud o mama zicand “eu imi iubesc mai mult cainele decat copilul”, sau “acest copil este o greseala”. Sunt ascultate si ajutate sa inteleaga cauza suferintei lor, de care nu sunt responsabili nici mama si nici copilul. Dar mai ales, sunt ajutate sa –si poata spune lor si bebelusilor lor: “o sa treaca”, atunci cand de exemplu, bebelusul plange cand il iau in brate, sau cand le refuza categoric sanul sau biberonul cand vor sa-l hraneasca. Li se asigura, de catre intreg personalul din unitatea de maternologie(medici, psihologi, asistente), o zona de liniste si siguranta in mijlocul furtunii pe care mamele o traiesc prin intalnirea dintre propriile lor temeri, angoase “neangrijite” si temerile, angoaselor bebelusului care este incapabil sa-si le “ingrijeasca” singur si asteapta asta de la mama sa. De asemenea, bebelusul asteapta ca cineva sa-i recunoasca si sa dea sens suferintei lui, lumii in care se afla.  “Da, stiu ca esti suparat pentru ca mama ta nu te intelege”  ii spun unui bebelus de trei luni care nu se opreste din plans, si in acel moment, se opreste din plans si ma priveste. “Uite, a inteles ce i-ai zis”, imi spune asistenta care era langa mine.
Dar sa nu-l uitam pe tata. Am vazut cum, prin ingrijirile acordate mamei si bebelusului in unitatea de maternologie, un tata care neputand intelege dificultatile sotiei sale de a fi mama, nu voia sa mai aiba de-a face cu nici unul din cei doi, vazand progresele din relatia mama-copil, a fost capabil sa isi ia in brate copilul, sa-i dea biberonul si s-a discute problemele cu sotia.
Ingrijirile acordate in maternologie, care, in paranteza fie spus, nu costa nimic, nici cat o fasa, fac posibil ca mama sa-si elibereze capacitatea de a fi mama si prin aceasta ca bebelusul sa creasca protejat si iubit, in loc de a fi neglijat sau chiar maltratat, abuzat. Si ca mama si bebelusul, dar si tatal sa se poata privi! Cu dragoste si incredere reciproca! Asta este miza relatiei mama-bebelus in primele momente, primele luni de viata, dragostea si increderea care se vor cladi pe baza pusa acum, si pe care apoi copilul va putea sa le manifeste si fata de ceilalti oameni, fata de viata. Maternologia vine sa ne spuna ca ratarea intalnirii mama-bebelus in primele luni de viata este foarte greu si uneori chiar imposibil de recuperate si poate insemna chiar pierderea pariului cu viata. In cel mai concret mod posibil : singuratatea, incapacitatea de a trai , simti bucuria vietii, de a iubi si de a avea incredere in oameni.

Carmen Apopei
Psiholog/Psihoterapeut