Direct la continut

Maternologia


Nasterea prematurilor

Interviu cu Profesorul Jean-Pierre Relier, pediatru, neonatolog, Director al serviciului de medicină neonatală din Port-Royal - Paris, autor Patrice Van Eersel.

Citate extrase din «Mettre au monde» - (Ancheta asupra misterului naşterii) - de Patrice Van Eersel, Editiile Albin Michel, 2008.

Lăsată de una singură, natura poate deveni necruţătoare. Avem de-a face cu parametri delicaţi. Or omul a primit instrumente pentru a fi capabil să ia eventuale decizii împotriva ei.

«Nu sunt un fanatic al naturii, însă am oare dreptul să leg de un cal o căruţă cu o roată lipsă? Nu pot gândi altfel. Atitudinea «Lăsaţi-i să trăiască» este, pentru mine, total ipocrită şi laşă. Găsesc că este complet irealist să spunem:«Această doamnă, însărcinată cu un copil cu handicap grav, nu are dreptul să avorteze, fiindcă trebuie respectată natura.»

«Pentru fetus, pantecele mamei sale reprezintă universul. Un univers independent de contextul in care trăieşte această femeie. Totul se petrece ca şi când mama şi-ar învălui copilul pe care îl poartă cu un fel de «scut protector» - altfel, vă imaginaţi câţi monştri s-ar naşte, mai ales în perioadele de război sau de violenţe!»

«Aveţi dreptate. Femeia este capabilă să compenseze, în special dacă este conştientă. Aveţi exemplul incredibil al copiilor concepuţi în lagărele de concentrare, dintre care unii s-au născut foarte sănătoşi! Mamele lor au reuşit să-şi asume rolul protector până la capăt. Ceea ce ne face să gândim că fetusul suferă mai mult din cauza gândurilor negative ale mamei – ba mai mult chiar din cauza lipsei atenţiei, a indiferenţei – decât din cauza stresului fizic. Într-un anumit fel, agresiunea este inevitabilă, iar psihanalista Martine Leiboviçi vorbeşte chiar de «angoasă structurantă». Însă angoasa poate afecta sănătatea copilului dacă este gravă, mai ales cronică, durabilă, deoarece mama este prea preocupată de problema ei personală şi nu se mai poate gândi deloc la copil.»
…….
«… asistăm, în prezent, la o derivă severă a tehnomedicinii care caută să prelungească cu orice preţ viaţa prematurilor, aproape condamnaţi să devină handicapaţi, adesea cu grad ridicat. Printre altele, trebuie să se ştie că majoritatea prematurilor au mame în dificultate – pe plan afectiv, social, economic. Numărul lor este foarte mare, sunt femei cu o situatie grea, fie emigrate, departe de ţara lor, sau adesea fără domiciliu fix, în somaj sau în curs de divorţ, părăsite de soţi … E minunat, bineînţeles, să salvăm bebeluşii acestor femei, mi-am consacrat viaţa acestor cazuri! Dar, dacă în continuare tehnologia medicală ne permite să salvăm prematurii dincolo de limitele impuse de natură, şi să dăm femeilor de care am vorbit micuţi cu handicap grav, sub pretextul că aparţinem unei societăţi «tehnologice, a progresului », ei bine, ma revolt si spun nu.»
……
« … Esenţialul este să descoperim şi să cantărim responsabilitatea noastră în procesul încarnării sufletelor copiilor noştri. »
……
«În schimb … occidentalii au tendinţa să ignore sau să considere neglijabil rolul unui gând luminos, al unui comportament armonios, al unui decor frumos, al unui mediu fericit, sau pur şi simplu rolul dragostei cu care mama şi tatăl îşi hrănesc viitorul copil. Atâţia oameni se nasc dintr-o întâmplare, purtaţi de valul îmbrăţişărilor fie ocazionale fie de rutină … pe scurt, inconştiente.»
…….
«Unul din momentele cheie ale evoluţiei mele, asemenea multor confraţi de-ai mei, datează de la apariţia, în 1983, a unei mari cărţi colective, scrisă de Marie-Claire Busnel şi Etienne Herbinet, intitulată «L’Aube des sens». Coll. «Les cahiers du nouveau-né» Stock 1983. Este vorba despre rezultatele primei întalniri, în Franţa, în care s-a discutat despre capacităţile de percepţie ale fetusului. Pentru noi, neonatologii a însemnat o revoluţie. Ni se aducea la cunoştinţă că studiile de la acea vreme demonstrau că înainte să fie viabil, fetusul simte, gustă, atinge, aude … Pană atunci, ne comportam cu el ca şi cu o fiinţă insensibilă, asemenea unui obiect. Şi vorbesc aici de un lucru petrecut cu mai bine de 10 ani în urmă, după marele avânt al neonatologiei franceze. Cât de orbi am fost! Ne-a luat ceva timp până să începem să înţelegem ceva din aventura incredibil de subtilă a vieţii fetale şi a naşterii.