Direct la continut

Maternologia


Inainte de a se naste, un bebelus vorbeste cu parintii lui I

Ce pacat ca nu stiti nimic despre mine!

Peste cateva zile o sa ma puteti lua in brate si-mi pare tare rau ca nu stiti mai nimic despre viata mea in tot acest rastimp de noua luni de care a fost nevoie ca sa ma dezvolt.
Aveti impresia ca stiti totul, pentru ca am fost masurat, studiat, vazut la ecograf, palpat, ascultat cu stetoscopul etc…! Dar toate astea sunt importante numai pentru voi, nu si pentru mine. Eu am trait in felul meu, diferit, intr-o alta lume, o lume foarte mica si in acelasi timp atat de mare… o lume perfecta.
Mai mult decat perfecta!

Da, e-adevarat, stiti ca viata mi-a pregatit un culcus mititel, stiti ca de la sine a pornit totul, din doua celule de-ale voastre contopite intr-una singura, mai presus de orice si totusi atat de profund interiorizat. Mai presus de vointa si de puterea voastra!

Dar sa stiti ca, de vreo patru luni si jumatate, toate simturile mele sunt pregatite, funcţioneaza. Evident ca celulele mi s-au dezvoltat in timp si, ca toate celelalte celule, au fost functionale inca de cand au aparut. In lumea vie nu exista un moment de dare in functiune, asa cum se intampla in cazul obiectelor facute de mana omului.
(Numai vazul si auzul nu mi le pot folosi deplin, dar nu mai dureaza mult si vor fi si ele gata.) Da, stiu, in mintea voastra toate astea tin de cunoastere, dar pentru mine inseamna sa pot simti mediul pe care mi l-a alcatuit viata si care este peste tot imprejurul meu … simt totul … lichidul amniotic in care plutesc…
Da, da… Incep cu pielea: de patru luni şi jumatate simt cum imi trece pe toata pielea un lichid cald si placut, care se improspateaza necontenit, unde plutesc fara grija si care ma mangaie neobosit. Mi se pare nemarginita apa asta, care, mai mult, trece fara incetare si prin tot corpul meu. Sunt scufundat in lichid si lichidul este in mine. (Oare atunci cand o sa ma tineti voi in brate o sa ma simt la fel ca acum?)
Gust intruna din lichidul care ma petrece, iar mai tarziu anumite gusturi placute sau neplacute imi vor veni poate si de aici.
Pot chiar sa adulmec, si asta tot multumita mediului lichid in care ma scald.
Apoi, o aud pe mama, aud toate zgomotele corpului ei, cu ritmul fiecaruia: aud cum ii bate inima, cum ii curge sangele prin vene, mai neclar aud si sunete, mai putin ritmate si nu asa de neasteptate, de pilda, un fel de galgait de la intestine etc. …
Mai ramane vederea, aparatul ocular e gata din a douazecea saptamana; si ce daca, o sa spuneti, nici nu ai ce vedea. Aşa e, nu zic nu! Dar am atatea de perceput! Si toate informatiile care vin de la celelalte simturi ale mele se aduna in sistemul ocular, aproape pana la saturare.
Organizarea simturilor mele pare unificata de primele patru care, toate, trimit in forme diferite acelasi mesaj de omogenitate, de statornicie, de perfectiune. Toate aduc informatii inspre interior: cand pipai, cand gust, cand adulmec, aduc informatia inauntru. Iar ochii mei se indreapta dinspre centru catre periferie, primesc si se straduiesc sa analizeze informatiile de tot felul primite de la celelalte simturi, o varietate de perceptii.

maternologie1.jpg

In casa asta maruntica a mea domneste o agitatie greu de inchipuit. Reactionez la tot ce ma inconjoara, ma atinge, ma invaluie, simt ce intra pe nas sau pe gura, imi dau seama cum este asezat corpul meu, fie ca pozitia lui depinde de mama sau de miscările mele. Sunt tot timpul ocupat, ca si cum as fi la cinema, captivat atat de tare de film incat nu mai simt nimic altceva. Iar cand ma atingeti, chiar credeti că vă răspund!?! Nu asa stau lucrurile, caci eu integrez tot intr-un mod de a exista pe dinauntru. Pai, asta e taina mea: traiesc totul. Sunt totul si totul este în mine! Un fel de al saselea simt: Totul. Sunt totul si totul este in mine. Traiesc intr-un tot nediferentiat. Tot timpul.
Ochii mei nu par a avea o intrebuintare directa, desi sistemul ocular e normal constituit iar ei au primit stimulii necesari dezvoltarii. Dar ce fel de stimuli daca tot nu am nimic de vazut? Ei bine, e vorba de stimulii celorlalte activitati senzoriale, adunandu-se inspre aceasta functie oculara care e libera. Prin ei, vad mai mult decat voi vedea oricand, scufundat in omogenitate, constanta, totalitate.
Este o vedere inspre interior, inspre lumea nevazuta.

Va urma …