Direct la continut

Maternologia


Credinte

Atelier de maternologie II (6 si 7 martie 2010)

Rezumatul activităţilor privind credinţele.

Exerciţiul a pornit de la ce ştia grupul referitor la ideile preconcepute, stereotipurile şi credinţele legate de educaţia copiilor între aproximativ 0 şi 7 ani şi a fost lansat înainte de a vorbi despre „Cum devenim mame?” – „Cum devenim femei?” şi „Cum devenim taţi?”
Cu alte cuvinte ne-am întrebat prin ce trece copilul pentru a deveni mamă, femeie sau tată având în vedere credinţele părinţilor săi, ale populaţiei (ale opiniei publice în general).

Grupul a fost împărţit în trei subgrupe şi iată ce s-a spus:
Prima grupă s-a axat pe bebeluşii cu vârstele cuprinse între 0 şi 8-10 luni.
A doua pe fetele cu vârstele cuprinse între 10 luni şi 6-7 ani.
A treia pe băieţii cu vârstele cuprinse între 10 luni şi 6-7 ani.

Prima grupa: bebeluşii cu vârstele cuprinse între 0 şi 8-10 luni
-Bebeluşul e mic, nu ştie nimic, nu vede nimic.
-Bebeluşul trebuie lăsat să plângă, aşa i se dezvoltă plămânii.
-Înainte de naştere nu se cumpără nimic pentru bebeluş.
-În timpul sarcinii, mama nu trebuie să privească un copil urât sau un copil cu handicap, pentru că poate fi transmisibil.
-Unele aleg cezariana ca mijloc de a proteja şi chiar de a salva viaţa copilului. (Se gândesc oare că ar putea să îi facă rău copilului născând prost ?)
-Colostrul nu este bun, îi poate face rău bebeluşului (Corpul, mama sunt percepute ca fiind dăunătoare?)
-Dacă bebeluşul moare înainte de a fi botezat, este îngropat într-un colţ special al cimitirului, iar preotul nu poate săvârşi slujba pentru el.
-La opt zile de la naştere, trebuie să se meargă la biserică pentru a se lua apă sfinţită utilizată pentru purificarea mamei şi a copilului acasă înainte de ritualul purificării care trebuie să aibă loc neapărat după patruzeci de zile de la naştere. Dacă nu se face acest lucru, mama nu va putea asista la botezul copilului său. Bebeluşul nu poate ieşi din casă înainte de botez.
-Până la botez copilul nu este strigat pe nume; este numit bebe.
-Naşa are dreptul de a da prenumele său copilului. În general se dă al doilea prenume.
-Este interzisă dezbrăcarea copilului timp de 24 de ore până când nu vine naşa.
-Mama nu spală hainele nou-născutului în prima săptămână sau în primele două săptămâni.
-În a doua zi după botez, are loc ritualul îmbăierii; înainte de a spăla copilul, în cădiţă se pun bani, miere, lapte, flori, petale, pene.
-Tatăl nu este implicat în îngrijirea bebeluşului pentru că nu ştie.
-Bunicile din partea mamei sunt atotoputernice în îngrijirea bebeluşului.
-Bebeluşul este sensibil, de aceea trebuie încotoşmănat chiar şi în casă. Chiar şi vara.
-Este înfăşat câteva zile de sus în jos pentru ca picioarele să fie drepte.
-Fetele sunt îmbrăcate în roşu, băieţii în albastru.
-Sunt cumpărate jucării în funcţie de sexul copilului.
-Televiziunea, radioul, calculatorul sunt aprinse în permanenţă, deoarece copilul trebuie obişnuit cu zgomotul.
-Copilul mic nu este aşezat într-un premergător pentru că acesta i-ar putea deforma picioarele.

Grupa a doua: fetele cu vârstele cuprinse între 8-10 luni şi 7 ani
-Fetele sunt îmbrăcate în roşu, roz, alb şi portocaliu.
-La vârsta de un an trebuie „ruptă turta” deasupra capului copilului.
-La prima aniversare, pentru băiat, dar şi pentru fată, se pun pe o tavă obiecte diferite în funcţie de sex: (banii se pun în ambele cazuri), flori, frunze, o maşină, o păpuşă … pietre … tot ceea ce le place părinţilor. Destinul copilului va fi marcat de ceea ce a ales mai întâi.
-Părul trebuie să fie lung.
-Jucăriile lor sunt mai ales păpuşile. În orice caz, diferite de jucăriile băieţilor.
-Li se spune să fie mai cuminţi decât băieţii.(să nu se manifeste: să nu îşi arate furia, mânia, să nu se bată; băieţii au acest drept).
-Se spune că fetele vorbesc mai repede. Sunt mai precoce.
-Fetele se ocupă de frăţiorii şi surioarele lor mai mici mai ales în familiile sărace.
-Când mama nu este prezentă, fata se ocupă de treburile casnice.
-În exterior, imaginea fetelor este mai importantă. „Băieţii sunt băieţi!”

Grupa a treia: băieţii cu vârstele cuprinse între 8-10 luni şi 7-8 ani
-Băieţii sunt îmbrăcaţi în albastru, în culori închise.
-Băieţii nu poartă rochii, podoabe, bijuterii, machiaj.
-Nu trebuie să se privească prea des în oglindă, nici să acorde prea multă importanţă aspectului lor exterior.
-Băiatul se poate murdări, îşi poate strica încălţămintea, hainele.
-Poartă încălţăminte sport.
-Băiatul este bun la sport nu la citit.
-Nu trebuie să plângă, nici să se vaiete, nu trebuie să se alinte, nici să se răsfeţe.
-Trebuie să fie dur, puternic, agresiv; are permisiunea de a se bate cu alţi băieţi.
-Nu trebuie să fie afectuos cu mama sa, nici sensibil.
-Trebuie să întindă mâna şi să o strângă ca bărbaţii cu putere.
-Trebuie să fie energic, poate să ţopăie, să ţipe. Trebuie să se joace cu maşinuţe.
-Trebuie să facă ce face şi tatăl: să repare, să strice, să spargă, să bată cuie, să lucreze la calculator.
-Nu trebuie să facă ce face mama: să coasă, să stea prin bucătărie, să spele vasele…
-Sunt mai „valorizaţi”, mai doriţi de către tată, mamă, bunici, pentru că transmit numele de familie.
-Trebuie să fie protectori şi delicaţi cu fetele, nu şi cu băieţii.
-Vorbesc greu, mai târziu.
-Sunt mai inteligenţi, mai descurcăreţi, suferă mai puţin.
-Au mai multă libertate, au dreptul la mai multe iniţiative. Se pot mişca, deplasa.
-Sunt mai greu de stăpânit, mamei îi este teamă că nu va putea să îi controleze.
-La grădiniţă nu se aşteaptă aceleaşi perfomanţe de la ei.
-Motivele care duc la lovirea copilului sunt numeroase şi chiar rupte din Rai.
-Adaug o frază pe care am auzit-o deseori în jurul meu:„Eu te-am făcut, eu te omor” urlată se pare de către părinţi în timp ce îşi bat copiii.
-De data aceasta mi se pare important să vă împărtăşesc ipotezele mele privind efectele produse de acest sistem de credinţe asupra copiilor .
Ipoteze
Totul răspunde unor nevoi. Părinţii răspund la ceea ce ei consideră ca fiind nevoile copiilor, dar de fapt este vorba despre propriile lor nevoi de a avea copii cuminţi.
Dar dorinţa unde se află în toate acestea?
Şi unde găsim urma unui răspuns la „senzualitatea intensă şi la activitatea susţinută de căutare a plăcerii” (vezi J.M. Delassus pe site) de către bebeluş şi de copilul mic?
Unde este sexul?
Ce viitor putem prevedea pentru sexualitatea cuplurilor?

Mi-a venit în minte imaginea unei fetiţe foarte sigure, şi asta foarte devreme, de a fi o fetiţă şi a unui băieţel pentru care se întâmplă acelaşi lucru. Suntem siguri de genul pe care ni l-au atribuit părinţii aproape cu forţa.
Capcana mortală a frazei „Băieţii sunt băieţi!”, frază rostită în mod curios de către grupa care se ocupa de fete, m-a speriat.
Ce emoţii pe părinţii care aşteaptă ca mama şi copilul să fie revizuiţi de Biserică.

Din fericire începe să se producă o schimbare la mulţi părinţi tineri.