Direct la continut

Maternologia


Cum devenim femei?

 

Dl Delassus considera ca, pentru a putea spune ca stim ceva despre barbati si despre femei, trebuie sa ne intoarcem spre copilul nou-nascut.
Bebelusul nu are gen, este cumva neutru, genul premergator diferentierii sexelor, pentru ca se afla in perioada postnatal, cand este inca intr-un fel de Totalitate. Iar aici traieste o relatie cu lumea care si aceasta, e totala.
Pana la varsta de trei ani, in medie, nu exista sexualitate infantila, ci o senzualitate puternica si o activitate sustinuta de cautare instinctiva a placerii; ceea ce nu este unul si acelasi lucru. La bebelusi, intre sexul masculin si sexul feminin se instaureaza o egalitate absoluta. Parintii sunt aceia care isi proiecteaza sentimentele asupra copilului si nu de putine ori acest lucru dauneaza inconstientului acestuia.
Autonomia este mai presus de orice
Dragostea fata de mama, dragostea pentru mama, are un concurent puternic: cautarea autonomiei cu orice pret.
Dorinta puternica de autonomie apare in momentul in care copilul devine aproape pe deplin capabil sa actioneze singur, a crescut, s-a dezvoltat iar zonele de neuroni creati in surplus la nivelul creierului sau - lucru foarte important - s-au asociat eficient. Aceste zone au retinut experienta intregii copilarii timpurii, cand, la loc de frunte se aflau: mama, corpul si lumea. Copilul nu mai e nevoit sa o cheme in ajutor pe mama lui. Intre toate simturile lui exista legaturi, perceptiile si nevoile lui s-au articulat, ca de altfel tot ceea ce face.
Prin urmare, daca si parintii lui ii doresc autonomia, bebelusul de mai ieri isi va baga nasul peste tot, se va cocota oriunde, va pune mana pe orice. Este varsta cand face numai prostii. Acum copilul nu poate fi ascultator, ii este absolut imposibil, deoarece sentimentul de absolut al totalitatii pe care l-a avut in burta mamei si pe care aceasta l-a prelungit avand atata grija de el, mereu si cu multa dragoste, acest sentiment, spuneam, i-a ramas in minte. Deci se va încapatana, pentru ca in mintea si capul lui se afla Totul, Totalitatea. Daca nu se comporta asa, parintii ar trebui sa fie ingrijorati, e poate vorba de un copil mult prea docil, prea dependent de mama sau de un copil abandonat din punct de vedere psihic.


„Moartea” mamei

Pana in prezent, mama intrunea pentru puiul ei conditiile totalitatii, iar copilul era protagonistul natural al acesteia. Necesitatea educatiei a distrus acest echilibru. Este momentul sa precizam ca, daca nu-l învatam pe copil sa ceara, dar si sa se vada uneori in fata unui refuz, el va ramane pentru totdeauna o fiinta care va vrea sa aiba totul.
Pe de-o parte, mama se situeaza intr-o opozitie tot mai accentuata fata de ceea ce face copilul si nu ii mai ofera aceleasi lucruri, pe de alta, copilul nu poate face orice iar mama nu face totul pentru el. Mama reprezinta un fel de chip al vietii pe care il vede acum copilul, viata insusita de el, care a devenit propria viata inauntrul creierului sau. Mama exista in creierul copilului, aceasta mama si nu alta. Daca mama incepe sa nu mai fie intocmai ca acest dat fundamental , se impune o singura concluzie: trebuie alungata.
Pana atunci, pentru copil, mama facea parte, impreuna cu el, dintr-o combinatie fundamentala de care avea nevoie, nu era diferit de el, era chiar el. Or, acum mama ii apare ca fiind diferita, este celalalt. Si atunci, mama din copilaria timpurie dispare! Asta înseamna „matricid”! Ramanem fideli mamei pe care o pastram, pentru totdeauna, in strafundurile mintii si nu pierdem astfel spiritul matern pe care il întruchipa.
Dar cine moare?
Pentru copil, dimpotriva, acest matricid este ca o sinucidere. Nu-si mai gaseste mama, deci este singur. Pana acum nu ducea grija existentei proprii, nu avea vointa, era chiar scutit sa vrea ceva. Mama ii da copilului realitatea fara ca el sa fie nevoit sa-si puna in joc vointa. Obtine de la ea o realitate naturala, nu este inca realitatea persoanei lui.
Aparitia vointei personale pune capat copilariei timpurii. Copilul isi sfarama viata. Dar matricidul nu a omorat mama, ci copilul de pana atunci. Disparitia sinelui corespunde cu ceea ce este considerat a fi prima refulare. Iar aceasta disparitie produce inconstientul. Caci copilul care il inlocuieste pe cel care a disparut are alte dimensiuni. Il continua pe precedentul, dar nu stie care este linia pe care o continua. Inconstientul ii va lua locul, cu vise, cu uitari, erori, boli, dorinta de a putea si de a avea. Modul lui de functionare este simplu: continua sa caute, iarasi si iarasi, totalitatea.
Uimirea pe care aceasta disparitie i-o produce copilului este evidenta in momentele de manie prin care trece: persevereaza, triseaza, exagereaza cu vointa lui. Ceea ce era mai important, totalitatea, a disparut. Va incepe sa o astepte. Sa spere in ea. Intra in dimensiunea temporala. Este sigur ca ceea ce s-a pierdut va reveni, pana la urma, daca nu, tot ce se intampla ar fi inevitabil.
Este vorba de speranta, si aceasta are un nume: maine.


Cum se construieste eul

Eul apare incet-incet: primele forme se schiteaza pe la cinci luni. Eul va prelua controlul in acel moment crucial al matricidului pentru a realiza chiar el totalitatea pierduta. Eul reprezinta vointa de a fi totul. Natura totalitara a eului mascheaza efectul de depresie care ar fi trebuit sa afecteze copilul ca urmare a pierderii copilariei timpurii.
Cu timpul, ingrijorarea eului poate spune „cand o sa fiu mare”, dar poate astepta ceva nestiut si despre care nimeni nu stie cand se va intampla, dar si in acest caz e vorba tot de angoasa. Se poate intampla sa fie elaborate multe proiecte, pe ascuns, dar eul are nevoie de ceva concret si asta imediat. Si va fi vorba despre identitatea sexuala - exista pe de-o parte barbatii, pe de alta, femeile -, aceeasi divizare apare peste tot, copilul si-a dat seama de acest lucru.
Chiar e nevoie ca fiinta umana, copilul, sa fi simtit la un moment dat, in evolutia sa, necesitatea ierarhiei genului.
In perioada copilariei timpurii, realitatea eului tine de genul neutru, genul totalitatii care se situeaza dincolo de diferente. Intr-o buna zi, eul se simte constrans sa se recunoasca intr-o particularitate, in jumatatea Totalitatii! Va fi nevoie ca o jumatate sa poata deveni totala!


Alegerea femininului

Copiii se confrunta asadar cu o alegere a genului. Este ceva dur, dar pentru ei e vorba de o solutie de prima necesitate. Protejati de cochilia materna, de bratele primitoare ale mamei, erau prunci-regi. E o situatie pe care oricine si-ar dori-o, dar care ar deveni negativa daca s-ar prelungi.
Ceea ce trebuie mentionat aici este coexistenta matricidului si a alegerii genului, care se realizeaza diferit de la un copil la altul. Copilul dispare treptat si in acest timp are loc alegerea sexului, in acelasi ritm, pas cu pas. Este vremea primei ambivalente. Viata organizeaza in surdina, cu migala, o singuratate acceptabila. Acest lucru se realizeaza in masura în care parintii accepta incercarile, intrebarile si ofera, cu simplitate, explicatii simple. Si le ofera intruna, in continuu, pentru ca este foarte greu sa crezi ca nu se poate sa ai si putisoara si un bebelus in burta. Intrebarile, sau afirmatiile, sau adesea atitudinile trebuie sa fie decodate.
Intalnirea cu ceea ce acceptam sa fim este o incercare de durata care nu intotdeauna se incheie cu ceea ce este considerat normal: alegerea genului care corespunde cu sexul pe care il ai.
Pentru fete, totul reprezinta o continuitate naturala fata de copilaria timpurie. Ele se recunosc in genul mamelor, genul care face bebelusii si asta le procura o imensa bucurie suava si inconstienta.
Lucrurile nu se petrec asa atunci cand copilul nu a fost iubit, ci tratat ca un obiect, asa incat va trebui sa se protejeze alegand valorile masculine.
Pentru femei nu se pune problema paradisului pierdut, in mod normal nu exista castrare. Femininul isi ofera siguranta intima a plenitudinii deoarece femeile vor putea retrai totalitatea atunci cand vor fi insarcinate si in plus, vor putea reproduce avand un copil al lor.