Direct la continut

Maternologia


Maternologia

Avertisment
De ce acest avertisment ?
Pentru ca indraznetele concepte ale maternologiei trebuie sa va conduca la cea mai mare precautie (reserva) in ceea ce priveste utilizarea lor. Aceste concepte sunt cu totul noi si revolutionare. A le utiliza fara a-si spune ca este doar pentru sine il expune pe celalalt la o tulburare pe care nu avem dreptul sa
i-o impunem. Exista riscul ca de exemplu in cazul unei femei insarcinate sa tulburam legatura care déjà se formeaza intre inconstientul ei si cel al coplilului ei. Asa cum spune Dl Delassus: « Sa sustinem mamele inseamna sa le sutinem in libertatea lor si acesta este maternologia » vedeti articolul « Realitatea si tratarea dificultatii de a fi mama ».

„Maternologia cauta sa inteleaga sensul maternitatii, pentru a ajuta femeile sa fie mame atunci cand nu simt spontan elanul matern. (Cand ideea de a avea un bebelus nu le atrage de la sine).
Aceasta permite ulterior nasterea psihica a copilului in bune conditii, participarea tatalui la acest eveniment fericit si construirea unei familii in sensul puternic si cald al cuvantului.” (Interviu al dr. Jean-Marie Delassus cu editorul său, Dunod, 2005)


O nouă stiinta medicala

„Definita de dictionarul Robert (2001) ca «Demers terapeutic legat de dimensiunea psihica a maternitatii si care studiaza dificultatile relatiei mama-copil », maternologia este o stiinta noua care are ca obiect fenomenele cele mai vechi ale omenirii, si nu numai cele mai vechi, dar cele care constituie omul.”
Dr. Delassus a elaborat aceasta stiinta timp de 21 de ani, incepand din 1987, la sectia de maternologie de la Saint-Cyr-l’Ecole, Franta, pe baza studiului clinic (observarea simptomelor) efectuat asupra a mai mult de 1000 de femei cu dificultati in relatia cu copilul lor pana la varsta de noua luni, si pe baza studiilor teoretice publicate in acest domeniu de cercetatori din toata lumea. Una din laturile cele mai importante ale maternologiei este cea terapeutica.
O speranta
Sa vii pe lume inspaimantat, intr-un mediu medical perfect din punct de vedere tehnic, venind dintr-o lume a perfectiunii vitale, „paradisul pierdut”, sa vii dintr-o lume pentru care, prin structurile noastre neuronale, am fost cu adevarat structurati pentru a trai in fericire, sa te nasti in acest fel este o ruptura, un soc. Caci fericirea nu este o tehnica.
Nasterea afecteaza, destrama totalitatea traita in abdomenul mamei, inseamna pierderea paradisului, iar amintirea acestuia este inscrisa in structurile neuronale ale creierului nostru. Ne nastem cu sansa unei priviri interioare pe care dr. Delassus o numeşte spirit. Ceea ce am trait ca foetus, este in continuare prezent in structurile creierului, doar ca noi nu mai suntem foetusi.
Prin nastere suntem expusi unei lumi cu totul diferite, iar ceea ce asteptam este continuarea lumii de dinainte.
Privirea nou-nascutului scruteaza lumea cea noua. Aceasta privire care nu vede, asteapta semne care sa-i aline durerea de a nu mai putea fi ceea ce el continua inca sa fie, caci nou-nascutul si-a pastrat privirea si ascultarea interna, imensa lui capacitate de a percepe senzatii.
Nasterea, pentru nou-nascut, pune problema unei alegeri intre a fi inconjurat de semne si a le refuza, a se baricada dezaproband felul in care lumea se ocupa de el, instalandu-se astfel, putin cate putin, intr-o boala numita de dr. Delassus „maladia nasterii”. Este o boala ciudata, care determina o dezvoltare cu deficiente ce nu se mai pot sterge dupa varsta de noua luni, varsta de la care plasticitatea neuronala cerebrala scade vertiginos.
De ce, din fericire, majoritatea nou-nascutilor aleg prima posibilitate? Pentru ca recunosc un miros, o voce, gasesc o privire. A mamei. Desi nu stiu ce sunt ochii, se ataseaza de ei, pentru ca misterul lor mut este destul de apropiat de ceea ce au simtit inainte. Elanul mamei pentru ei, vazut in stralucirea ochilor acesteia, ii consoleaza pentru neputinta lor. Faptele si gesturile atente si binevoitoare ale mamei reprezinta o continuitate, desigur o alta continuitate, care incepe incet-incet sa le placa. Mama ascunde cat de mult poate ceea ce nu este in regula, isi aranjeaza si organizeaza viata in functie de a bebelusului ei, primind în schimb zambete care o coplesesc.
Mama hraneste tot atat de mult cu iubire ca si cu lapte, iar in schimb primeste iubirea micutului ei; acesta este ciclul tandretei.

Pentru a evita „maladia nasterii” exista o speranta: ca fiecare parinte sa fie informat despre „pregatirea pentru fericire” care este chiar structura neuronala a creierului bebelusului, structura care s-a construit in cea de-a doua parte a sarcinii. Astfel parintele il va putea primi cu mai multa atentie, dragoste si bunavointa.

Si sa se bucure mai degraba decat sa traiasca cu resentimente la adresa nou-nascutului, deoarece nu simt ceea ce spun partizanii instinctului matern ca ar trebui sa simta.